Mesaj pentru un vultur ce se credea un pui de găină

Ce vrei să devii când vei creşte mare?WP_20151110_001

Cred că fiecare dintre noi am fost nevoiţi să răspundem măcar odată la această întrebare când eram mici. Visurile noastre erau dintre cele mai măreţe, iar câteodată imposibil de realizat, dar cu toţii am visat. Câţi dintre noi au obţinut ceea ce au visat de mici?

Cu siguranţă nu toţi. Dar ce contează, important este că suntem mari şi suntem fericiţi. Suntem fericiţi? Cu adevarat? Adică vreau să spun dacă ne uităm în oglindă suntem pe deplin satisfăcuţi de ceea ce vedem?

Nu vreau să generalizez, dar sunt sigură că mulţi dintre noi nu sunt pe deplin fericiţi de ceea ce au devenit (ştiti şi voi,- nu am o carieră de succes, casa nu are trei etaje şi mai mult, maşina nu este un Porche, sau nici nu o am deloc, fizicul meu nu este de invidiat. În fine cum aş putea să fiu fericit?)  Nu ai succes, deci nu ai dreptul să fii fericit, esti o nulitate un exemplar defect al societăţii.

Încă de mici suntem supuşi unei asidue spălări de creier. Cum ar trebui să devenim şi să ne comportăm: să fim docili, respectuoşi, să ne pese de aproapele nostru, să fim atenţi la ce spunem, etc.  Suntem insistent „sfătuiţi” să nu sfidăm tiparele pe care societatea ni le prezintă cu atîta grijă. Dar în momentul în care trebuie să te încadrezi în aceste tipare, mai ai timp să te gîndeşti la propria persoană şi la statul tău de fericire? Suntem ca nişte somnambuli, nişte zombi în căutare succesului, crezând că acesta este condiţia primordială pentru a fi fericiţi.

Suntem mîndri că am devenit avocaţi renumiţi, parlamentari, fotomodele, femei de succes, dar cu ce preţ? Alergam ca nişte nebuni după glorie, dar pentru cine facem toate astea? Le facem pentru noi cu adevărat, sau pentru ca să dăm bine în faţa socieţăţii. Să facem vecinii invidioşi, părinţii mândrii, să asigurăm copiilor un viitor prosper, ştiţi şi voi, un exemplu demn de urmat. Muncim cât ne ţin puterile, copiii râmân neglijaţi, căci noi nu avem timp să le acordăm. Trebuie să producem şi iar să producem. Iar viaţă trece fudulă pe lângă noi şi ne arată un deget. Când ne trezim am pierdut cea mai importantă condiţie de a fi fericiţi-sanşa, clipa şi oportunitatea de a ne bucura de micile chiţibuşuri ale vieţii.

Dar cum se poate altfel? Ce s-a întâmplat cu visurile noastre, cu fericirea noastră. Doar cînd eram mici eram fericiti. Fericirea este condiţia naturală a copiilor, pînă când vine contaminată de stereotipuri şi cerinţele societăţii şi a culturii.

Odată un ou de vultur nimeri într-un cuib de gaină. Puiul ieşi din ou şi odată ce creştea se comporta exact ca un pui de găină. Ciugulea, scurma, umbla după mama cloşcă, dar niciodată nu încercă să zboare. Într-o zi puiul găinizat văzu pe cerul înalt un vultur care plutea lin în bătaia vântului. „Cine eşti tu?”, intrebă puiul, mirat fiind de frumuşetea creaturii care stăpînea vazduhul. „Sunt un vultur ca şi tine” . (Antony de Mello).vultur modificat

Cu toţii suntem nişte vulturi, pe care societatea a avut grijă să ne transforme în pui de găină. Cu cît mai repede vom conştienza asta cu atît mai repede ne vom lua zborul, fiind liberi.

Liberi de orice prejudecăţi.

Advertisements

About Vioara

Tînără, frumoasă şi căsătorită
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s