O roză, o cafea rece …şi un “Adio”

                                                                                          “Mai bine o dragoste pierdută decât una                                                                                              neavută.”   

                                                                                                                                       (Mircea Eliade)

      still_loving_you_by_madmarilin1O roză pe pernă şi un bileţel. „Adio.” Cafeluţa de pe marginea noptierei e rece. În cameră încă se mai simte mirosul uşor al parfumului tabaco. Am sărit arsă din pat. M-am trezit prea tîrziu? Am alergat pe scări sperând să-l gasesc în bucătarie, preparându-mi tartine cu bacon. E sâmbătă dimineaţa. E ziua noastră.  De trei luni în fiecare sâmbată mă trezeşte parfumul delicios si apetisant de bacon săltat în tigaie. Râdem mult, mâncăm cu poftă, ne privim sfiorător în ochi şi apoi mă strânge pasional în braţe. Buzele lui cărnoase şi moi îmi ating plăpând şi cald ochii, apoi buzele, gâtul,  sâinii. Mă strînge putenic de talie. Mai departe nu ştiu ce-i cu mine. Nu mai sunt stăpână pe trupul meu. Corpurile noaste sunt unul. Chipul lui perfect de Zeu al Olimpului mă face să-mi pierd raţiunea. Prevalează simţul, clipa şi parfumul.

În bucătărie doua tartine cu bacon, un pahar de lapte cu cacao, preferatul meu. El-nicăieri. Am alergat în baie. Pustiu. Periuţa lui de dinţi lipseşte. Nu, Nu este adevărat. Visez, un coşmar, mă trec sudori reci. Alerg în dormitor. Mă arunc pe pat şi îmi afund capul în perna, trag plapuma moale peste mine: „Tu visezi, nu poate fi adevărat, e un coşmar, lineşteste-te! Acum vei deschide ochii şi totul se va sfârşi. El va fi aici lângă tine, te va strânge tandru în braţe, si tu te vei trezi.”

Am deschis ochii. Nu era un vis. Era o crudă realitate.  El plecase. Fără explicaţii, fară rămas bun, fară nimic.  Parfumul încă împodobea perna de un alb imaculat. Am vrut să plâng, să strig, să sparg ceva de perete. Am luat telefonul „trebuie să-l gasesc”. ”Aţi apelat nr.06900….. Lasaţi un mesaj după semnal”. Unde a dispărut? Ce se întâmplă? Ce-i cu mine? Am vrut să-i sun prietenii, familie, să aflu ce s-a întâmplat. Am izbucnit într-un râs convulsiv. „Cretin-o, nu ştii nimic despre el. Nu-i cunoşti prietenii, nu-i ştii familia. Cine este el?” Dar ce mai importa.

Am tras pe mine un maiou, o pereche de jeans şi m-am coborât în garaj. Maşina lui era acolo. Cheia în contact, iar pe scaunul şoferului un bileţel:

„Mulţumesc iubito că m-ai învăţat să zbor. Sper ca eu să te fi învăţat măcar să mergi.”  

Am pornit maşina şi am plecat pe străzi. Boţisem bileţelul şi-l ţineam strâns în mână. Credeam nebuneşte că am să-l găsesc, că nu putea să ajungă departe. Nu mai vedeam nimic, nici oameni, nici maşini, nici semafoare. Mintea îmi era tulbure, ochii se înlăcrimară. Am început să plâng. S-a terminat. El a plecat, iar instinctul de femeie îmi spunea că nu se va întoarce niciodată. Am început să retrăiesc clipele superbe alături de el. Femeia puternică, care credeam că sunt, se transforma într-o frunză plutitoare în bătaia vântului.

Pînă a-l cunoaşte credeam că dragoste este o noţiune de dictionar. Că filmele şi cărţile romantice sunt fructul fanteziei unor scriitori nebuni. Ce este dragostea?… Este picătura magică care te învie, şi te ridică la cer.

Alături de el am învăţat să zbor, am gustat viaţa, am înflorit ca o roză. Zile erau infinit de lungi cînd nu-l aveam alături, iar noptile erau o clipă. Ce-mi trebuia să-i cunosc prietenii, sau familia, cînd el îmi umplea toate golurile. Mă simţeam atotputenică, frumoasă şi împlinită. Fără complexe, fără griji, fără remuşcări. Lumea externă se transformase într-o irealitate, căci eu  găsisem Paradisul.  Trupurile noastre erau unite de un singur suflet, iar dragostea noastră era o taină pe care nici o raţiune nu o putea pătrunde. El m-a învăţat să iubesc, să visez, să tremur de plăcere, să mor şi să învii într-o secundă.

Fără ca să îmi dau seama am ajuns în locul unde veneam ca să admirăm luna plină şi cerul înstelat, să auzim greiaraşii, să ne ţinem strâns în braţe şi să ne sărutăm pasional.

„Mulţumesc iubito că m-ai învăţat să zbor. Sper ca eu să te fi învăţat măcar să mergi”.

Ah, dacă ai şti iubitule că, TU m-ai învăţat să zbor. Cine eşti? Cine ai fost? Şi de ce ai apărut în viaţa mea? Să fii oare un înger al iubirii trimis de Dumnezeu ca să îmi arate cât de mult greşisem în privinţa dragoste, şi cît de superficială eram?

Şi atunci am înviat.

Advertisements

About Vioara

Tînără, frumoasă şi căsătorită
This entry was posted in sărut femeie mîina ta and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s