Scrisoare deschisă tuturor moldovenilor rămaşi acasă

foto protestSunt o moldoveancă ce a luat calea pribegiei acum cinci ani. Disperată, cu un sac de datorii la bancă şi la angajaţii pe care a trebuit să-i concediez, mi-am luat o valijoare cu cîteva haine, copilul şi cu nişte bani împumutaţi m-am pornit acolo unde credem că îmi va fi mai bine.

Am ajuns pe pămînturi străine cu visul tainic să-mi creez o nouă viaţă, poate mai puţin zbuciumată decît cea pe care o lăsam în urmă. Dar nu a fost nici pe departe aşa. Aici, nici pe mine şi nici pe ceilalţi moldoveni plecaţi într-o disperare nu ne-au aşteptat cîinii cu colaci în coadă. Departe de casă, fară prieteni şi persoanele dragi a trebuit să luăm totul de la capăt. Printre străini, disperarea noastră a devenit şi mai crîncenă, căci, în spatele fiecărui moldovean, întors acasă de Paşte sau Crăciun se ascunde o poveste dureros de tristă.

Numai noi ştim cît de greu este să porneşti totul de la nimic, într-o tară a cărei cultură şi tradiţii îţi sunt străine.

Numai noi ştim cîte suferinţe ascundem sub un zîmbet. Numai noi ştim cît de straşnic poate fi dorul, care îţi arde sufletul şi inima şi te afundă-n perna-n care plîngi nopţi întregi. Plîngi pentru că nu-ţi poţi îmbrăţişa copilul lăsat acasă cu bunica sau vecina, pentru ca nu poţi fi alături de mama care e bătrînă şi bolnavă. Plîngi pentru că acasă un frate, se zbate între viaţă şi moarte, iar tu nu poţi face nimic, decît să te rogi.

Am întîlnit atîţi moldoveni şi români, care aparent sunt împăcaţi cu soartă ce-au urmat-o, dar care se dărîmă din interior de depresii şi stări de disperare.

Foşti profesorii, doctori, jurnalişti, tineri abia ieşiţi din aulele universităţilor şi-au văzut visul frantumat în mii de bucăţi, precum o oglindă scăpată neglijent din mîină.

Noi suferim nu mai puţin decît voi, fraţilor rămaşi acasă. Noi suntem victime ale rasismului, suntem profitaţi de către angajatori şi nu ne putem revolta, căci, ni se arată cu degetul spre uşă.
Noi facem cele mai dezgustătoare munci: spălăm veceuri, şi bătrîni de că**t la c*r, curăţim camere de hotel unde clienţii pot lăsa lucruri incredibil de scîrboase. Cum credeţi cam cîtă satisfacţie şi autostimă putem avea de pe urma acestor munci?

Poate material stăm mai bine decît voi, fraţilor rămaşi acasă, dar cît de gustoasă credeti că poate fi pîinea mîncată printre străini?
Mi se rupe imima cînd trebuie să îmi ajut copilul cu temele pentru acasă şi să-i explic geografia, istoria şi literatura unei ţări care nu este a mea.

Noi nu suntem fericiţi. Viaţa noastră peste hotare este un continuu sacruficiu.
Deci, nu ne mai invidiaţi! Nu ne mai acuzaţi că am fugit şi am scăpat de Moldova! Pentru că nu e aşa. Nouă, moldovenilor din lumea mare, ne pasă. Noi, milionul de basarabeni plecaţi peste mări şi ţări trimitem bani în ţară cam tot atît cît produceţi voi, fraţilor rămaşi acasă.

Am ajuns cum suntem pentru că ne-am dezbinat ca şi popor, pentru că suntem lăsători şi extremi-extremi de răbdători. Am ajuns cum suntem pentru că ne-am lăsat ţărişoarea în mîinile unor criminali însetaţi de bani, care ne fură fără nicio o sfiială ceea ce avem mai sfînt „unitatea de neam”.

Te întreb acum popor chinuit de soartă cît mai poţi să rabzi?
Tu, prefesorule, care te speteşti opt ore la şcoală şi alte opt pe cîmp cît mai poţi să rabzi?

Tu, doctorule, care după ce ţi-ai dedicat tinereţea învăţînd să salvezi vieţi, cît mai poţi să rabzi muncind pentru un salariu mizer şi trăind din mila pacienţilor?

Tu, poliţistule, care ai visat să slujeşti ţara cu demnitate, dar eşti forţat să te supui unui regim criminal, cît mai poţi să rabzi?

Tu, agricultorule, care stai în cîmp de cu-primăvara devreme şi pînă cade zăpada, şi-ţi vezi grîul mucigăind în hambar pentru că nu ai unde-l vinde, sau îl vinzi pe doi bani, cît mai poţi să rabzi?

Tu, pensionarule, care te-ai spetit o viaţă şi ai ajuns la bătîneţe ca să mori de foame, cît mai poţi să rabzi?

Tu, studentule, care te chinui să înveţi şi-ţi vezi părinţii sacrificîndu-se pentru tine, pur ştiind că nu ai nici un viitor, cît mai poţi să rabzi? Cît mai putem răbda???

Este timpul să ne luam ţara înapoi. Şi o putem face pentru că suntem mulţi şi cu demnitate şi cu respect pentru neam.
Noi nu mai putem permite să ni se fure pîinica de la gura copiilor. Noi suntem de neînvins, dacă ne vom uni într-un singur glas. Nu trebuie să luptăm cu arme sau cu violenţă ci să ne facem auziţi.

Haideţi să demonstrăm puterii corupte, putrede şi puturoase că poporul moldav nu este o vacă de muls. Noi suntem puterea.
Cu tot respectul şi dragostea faţă de voi şi în numele tuturor moldovenil rătăciţi prin lumea mare vă rogăm să ieşiţi la proteste paşnice. Nu 100 000 ci un milion. Numai aşa vom avea ţara înapoi.

Mă îndrept spre voi, cei care încă mai puteţi, schimba lucrurile, ajutaţi-ne să ne întoarcem pe meleagurile natale, unde doinele sunt frumoase, iar pîinea puhavă şi gustoasă.

Un mănunchi de nuiele eşte uşor de rupt una cîte una, dar aproape imposibil să le sfarmi legate fiind.

Ţine-ţi minte: Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede.

MOLDOVA TE IUBESC!!!

Advertisements

About Vioara

Tînără, frumoasă şi căsătorită
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Scrisoare deschisă tuturor moldovenilor rămaşi acasă

  1. Alex says:

    Apoi stimată d-nă mulţi ca mata ar fi trebuit să plece de aici din Moldova săşi croiască o viaţă mai bună,dar nu au făcut-o,din simplu motiv :fiind patrioţi ai acestui pămînt au rămas pe loc să se lupte păentru o viaţă mai bună.Şti i eu ca aceişi francezi,italieni ,spanioli m-aş uita rău la acei care ar veni la mine în Moldova să-şi rezolve situaţia ca şi moldovenii mei ,pe contul cui .T-eai întzrebat vre-o dată cî cîni cu colaci în coadă nu-s.Noi nici odată nu am răbdat,însă alţii ca şi acei care au plecat peste hotare ,aici pe loc au votat toate sterpăturile care ne -au furat şi prelunjesc să fure ,unde să striji la cer ,sau la pămînt cînd unii care vor să trăiască uşor o iau razna ,dar acum se fac Eroii.Bine căî măcar în al 12 ceas V-aţi dat seama ori poate încă Nu.

    Like

    • Mariana says:

      Domnule, cei ramasi in tara nu au ramas fiind patrioti, au ramas din frica si lipsa de curaj , au ramas pentru ca sunt obisnuiti sa intre in sarbatori la Sf. Andrei si sa iasa la Sf. Ion. Au ramas pt ca sunt obisnuiti cu saracia si pentru ca nu aspira la ceva mai bun. Desigur nu 100 % din cei ramasi dar 99 se gasesc in situatia descrisa mai sus.

      Like

  2. Xix Xix says:

    Nimic mai profund si mai adevarat decit acest suspin strigat! Sunt miscat pina la lacrimi…Si da – duminica ne luam Tara inapoi, altfel vom ajunge si noi ca refugiatii care au invadat Europa azi, procesul de exod a inceput deja. Noi nu vrem in Europa, noi suntem in ea, trebuie doar sa facem ordine aici, nimic mai mult…

    Liked by 1 person

  3. Didina Chiriac says:

    Kare cum as putea sa ma intorc in Moldova sa am o bătrânețe liniștită ,dar cu pensia mizera de la noi e imposibil de trăit. Stau aici in Italia cu speranță ca se vor schimbă timpuriile si la Moldova . Poporul nu mai poate răbda dar nici susținere nu are. La răscoală cu furcile si ciomege!!!!!! La victorie moldoveni oropsiți de soarta!!!!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s