Cum să NU reuşeşti tot şi să fii MULŢUMITĂ

FEMEIEÎn escapadele mele facebookceşti şi odnaklassniceşti tot găsesc postări de-ale mămicilor care cer sfaturi cum să le reusească pe toate: să ţină casa curată, hainele călcate, copiii îngrijiţi, mîncarea făcută, să fie gătite şi în final jumătatea satisfăcută. La unele am lăsat comentarii, la altele am citit comentariile să văd ce se mai spune, pe altele le-am trecut cu vederea. Şi într-un final m-am decis. Voi scrie un articol pe bloguţul meu abia ieşit din maternitate despre cum să NU le reuşeşti pe toate şi să fii fericită.

Cum să le reuşeti pe toate???… Fetelor, dar de ce trebuie să le reuşiţi pe toate? Ce suntem roboţi, maşini sau extratereştri? Da, este adevărat că noi moldovencele suntem incredibil de organizate şi mereu disponibile să facem sacrificii în speranţa chioară că poate vom deveni mai fericite. Aş putea să trag de pe internet mii de pagini care învată cum să reuşeşti tot şi să-ţi organizezi timpul ca un roboţel, dar n-am s-o fac. Eu am să vă povestesc cum mi-am schimbat soţul, organizarea, gîndurile, dar cel mai important cum m-am schimbat pe mine însămi. Deci:

Mi-am luat statut de femeie măritată destul de devreme (nu că mi-ar părea rău, Doamne fereşte!) La 21 de ani devenisem mămică. Ca femeie gopodină ce eram le reuşeam pe toate (aşa m-o învăţat mama), să fiu studentă, mamă grijulie gospodină în casă, fantazioară în pat. Ca un roboţel de dimineaţă pînă seară. Numai că iaca pitica mea n-o vrut să fie părtaşă la actele mele de eroism nici în ruptul capului. Îmi faceam cafeaua dimineaţa şi o savuram seara. Nici prin cap nu mi-a trecut vreodată c-am să reuşesc cu o mîină să fac tot: să calc, să dau cu aspiratorul, să fac mîncare să mă aranjez…mai pe scurt-Offff Doamne!!! Am reuşit pînă şi în picioare să dorm.

Iubira mea venea acasă se trîntea în faţa televizorulu şi se relaxa liniştit, mîndru fiind că a conclus cu succes încă o zi de afaceri.

Într-o zi, nu am reuşit să le fac pe toate, de fapt nu am reuşit nimic. Am purtat-o pe cucuveauca noastă în braţe ca o disperată toată ziua. (Bebeluşa mea cînd plîngea facea exact versul unei cucuveici). Eram în culmea epuizăirii. Tare m-am bucurat cînd l-am vazut că venise acasă. Abia aşteptam ora să îmi las plîngăciosă în braţele lui taică-su şi să fac o baie fierbinte.
-Viorica, da tu ce vezi că eu vin de la odihnă?
-Nu iubire, ştiu că eşti obosit, dar nici eu nu mai pot…!
-Da ce faci toată ziua? Stai cu fata, o mîncare şi o curăţenie?…

În noaptea revelării (aşa îmi place s-o numesc) i-am ţinut companie fiică-mii la plîns. Plîngea pruncul, boşe  şi mă-sa. Lacrimi de crocodil. Mai nu am inundat tot blocul.
Atunci am înţeles că paradisul în care mă prefăceam că trăiesc este o perfectă ficţiune şi că trebuie să mă salvez. Şi m-am salvat.
Dis-de-dimineaţa m-am gătit şi l-am lăsat pe tat-su să se „bucure” de fiică-sa de numai cîteva lunişoare. Mi-am uitat intenţionat telefonul acasă şi pierdută am fost toată ziua. Am căscat gura prin Piaţa centrală, am fost la Jumbo, m-am plimbat prin parc, am fost la muzeu. Şi cînd se îngîna ziua cu noaptea, iar luna petrecea soarele am poposit şi eu acasă. Mă strîngea în spate cînd mă gîndeam ce scenă ar putea să îmi facă bărbată-meu. Dar îmi era totuna. Eram decisă că aşa nu puteam continua.

Pe Iana am auzit-o plîngînd de la etajul întîi. Intru în casă şi mai n-am leşinat. Casa cu susul în jos, pamperşi folosiţi şi nefolosiţi peste tot, bărbatu-meu avea căcăcel şi pe sprîncene, morţi de foame amîndoi, Iana ţinea o gură. Eu ma aşteptam ca replicile de genul  „ţi-ai rupt capul, te-ai prăpadit, nu te-i gîndit că ai copil mititel” să curgă şivoi peste mine, în schimb nu, dimpotrivă, barbată-miu m-o umplut de pupici. „Slava domnului că ai venit! Amore, eu nu ştiu cum tu dovedeşti tot”.

Şi de atunci totul s-a schimbat. M-am schimbat eu, s-a schimbat şi soţul. Am învăţat să mă bucur de viaţă şi să nu mă stresez că vezi doamne nu am reuşit tot. Am învăţam să îmi acord timp, am învăţat să combat stereotipurile şi să nu îmi pese de ce cred alţii. Am învăţat să-l învăţ pe soţ să se implice în treburile familiei.

Şi soţul s-a schimbat. El o învaţat să gătească să calce, să scoată copilul la plimbare, să-l ducă la medic, la şcoală. Nu a fost uşor, dar acum mă bucur de rezultate.

Acum mă invidiază amicele, vecinele, cumnatele, acum sunt FERICITĂ!

Aşă că dragi femei, mămici şi gospodine nu vă mai şmiorcaiţi, dar răsuflecaţi-vă mîinicele şi începeţi să fiţi fericite. „Schimabaţi-vă” barbaţii, lăsaţi-i să se implice în creşterea copiilor şi în treburile casnice. Viaţa de famile împărţită la doi este superbă.  Nu mai fiţi martirul vieţii conjugale. Un copil creşte fericit cu o mama şi un tată prezent în EGALĂ masură.

Revoluţionaţi-vă familiile şi bucuraţi-de rezultate!

Advertisements

About Vioara

Tînără, frumoasă şi căsătorită
This entry was posted in sărut femeie mîina ta and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Cum să NU reuşeşti tot şi să fii MULŢUMITĂ

  1. Viorica sunt total deacord cu ceea ce scrii. Eu am procedat exact ca tine doar ca de la bunului-simț început am implicat soțul în toate trenurile casnice, din primele zile bărbatu meu schimba scutece, gătea, spala și ma susținea moral. Acum îmi dau seara despre ce eu îmi doresc cit mai curând al doilea copil spre deosebire de unele prietene care nici nu vor sa audă de o a doua sarcina în timpul apropiat, ele au făcut totul singure pe cind noi am împărțit nopțile nedormite sigur responsabilitățile la doi și a fost mult mai ușor asa

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s