Sculaţi, sculaţi Boieri mari, că vă vin colindători!

Cine nu a cântat măcar o colindă de Crăciun?

Cui nu i-a îngheţat nasul şi n-a făcut ţurţuri la poalele cojocelului în timp ce escalada toiene şi se lua de piept cu Moş Ger numai ca să poarte sub ferestre vestea Naşterii, acela degeaba a fost copilcolindatori-maramures1

De Craciunul copilariei mele totul în jur se schimba. Aerul se umplea de miresme dumnezeieşti, casele se îmbrăcau în straie de sărbătoare, oamenii îşi deschideau poarta inimii, lăsând bucuria Naşterii să intre ca o căldură dătătoare de viaţă.

În săptămâna Crăciunul se întâmpla o neînţeleasă metamorfoză: zăpada parcă devenea mai alba, soarele mai splendid, cerul mai strălucitor, aerul mai dulce, gerul mai milos, iar oamenii mai buni. Continue reading

Advertisements
Posted in Copilarie, dulce papadie | Tagged , , , , , | Leave a comment

Am “tăiat” limba mamei-soacre

Limba-soacrei-415x260Când aud femei spunând că soacrele lor sunt ca pâinica caldă, bune şi iubitoare, că le sunt ca a doua mamă, mă apucă o stare de gelozie totală. Soacra mea este exact opusul. Între noi doua s-a instaurat un război rece chiar din prima clipă când i-am păşit pragul. Îmi dăduse nu o listă, ci un manual de conduită, cu reguli şi obligatii, punându-mă imediat la curent că trebuie să fac mari eforturi şi să fiu “cuminte”, dacă vreau să fac parte din familia lor. Continue reading

Posted in sărut femeie mîina ta | Tagged , , , | 1 Comment

Mesaj pentru un vultur ce se credea un pui de găină

Ce vrei să devii când vei creşte mare?WP_20151110_001

Cred că fiecare dintre noi am fost nevoiţi să răspundem măcar odată la această întrebare când eram mici. Visurile noastre erau dintre cele mai măreţe, iar câteodată imposibil de realizat, dar cu toţii am visat. Câţi dintre noi au obţinut ceea ce au visat de mici?

Cu siguranţă nu toţi. Dar ce contează, important este că suntem mari şi suntem fericiţi. Suntem fericiţi? Cu adevarat? Adică vreau să spun dacă ne uităm în oglindă suntem pe deplin satisfăcuţi de ceea ce vedem? Continue reading

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | Leave a comment

Curva satului

(Povestea unei femei care mi-a marcat viaţa.)

Să fii curva satului nu-i uşor, m-ai ales, când ,te fapt, nu eşti. Mi-am luat statut de „curvă” pe la sfârşitul anilor ‘80 când am venit la părinţii să-i anunţ că am decis să divorţez.  Cu trei copii mizam mult pe ajutorul lor, pur ştiind că s-ar putea să nu sară în sus de bucurie. De fapt nici nu au sărit, mama era cât pe ce să intre într-un stop cardiac, iar tata a scăpat paharul din mână şi a devenit alb ca varul. Continue reading

Posted in sărut femeie mîina ta | Tagged , , | 22 Comments

O roză, o cafea rece …şi un “Adio”

                                                                                          “Mai bine o dragoste pierdută decât una                                                                                              neavută.”   

                                                                                                                                       (Mircea Eliade)

      still_loving_you_by_madmarilin1O roză pe pernă şi un bileţel. „Adio.” Cafeluţa de pe marginea noptierei e rece. În cameră încă se mai simte mirosul uşor al parfumului tabaco. Am sărit arsă din pat. M-am trezit prea tîrziu? Am alergat pe scări sperând să-l gasesc în bucătarie, preparându-mi tartine cu bacon. E sâmbătă dimineaţa. E ziua noastră.  De trei luni în fiecare sâmbată mă trezeşte parfumul delicios si apetisant de bacon săltat în tigaie. Râdem mult, mâncăm cu poftă, ne privim sfiorător în ochi şi apoi mă strânge pasional în braţe. Buzele lui cărnoase şi moi îmi ating plăpând şi cald ochii, apoi buzele, gâtul,  sâinii. Mă strînge putenic de talie. Mai departe nu ştiu ce-i cu mine. Nu mai sunt stăpână pe trupul meu. Corpurile noaste sunt unul. Chipul lui perfect de Zeu al Olimpului mă face să-mi pierd raţiunea. Prevalează simţul, clipa şi parfumul. Continue reading

Posted in sărut femeie mîina ta | Tagged , , , | Leave a comment

Viaţă de câine

catelCa o femeie bună şi săritoare la nevoie am accepatat repejor chemarea vecinei mele să o conduc pâna la Moby Dick, un magazin de animale situat în centrul comercial Anagnina, la vreo 30 km de casă.  Pe mine orice posibilitate să petrec câteva clipe cu  acestă femei mă face să tresalt de extaz. Să stai în compania ei este ca şi cum ţi-ai lua pastila de ecstazy. Vorbeşte mult, dar nu într-atât ca să te obosească, râde mereu, iar uneori câte o gluma  îţi poate încleşta maxilarele în poziţia open. Ştie să asculte, să dea sfaturi, să-ţi ofere siguranţa atunci când  frica te stăpâneşte. Simbolul emancipării feminine, nu a lasat niciun prinţ pe cal alb să-i pună ştampila în cartea de identitate. Mulţi s-au perindat prin grădina ei, dar niciunul nu a reuşit să planteze trandafirul vieţii conjugale. Chiar dacă anii i-au desenat pe ici pe colo câte un rid, ochii ei nu şi-au pierdut licărul de fată rebelă şi zvăpăiată. O adolescentă deşteaptă şi zburdalnică în corpul unei pensionare. Continue reading

Posted in despre vecinii mei | Tagged | Leave a comment

Moş Maxim şi „pol-litra” de vin

Ce am urît eu cel mai tare din copilăria mea? Să dejghioc păpuşoi. Îmi lua o bună bucată de zi să gătesc un sac de grăunţe, căci rîturi şi clanţuri erau multe de hrănit în ograda Tamarei Galan.

Mama pusese pe picioare o mini-fermă. Şi iaca aşa eu cu frait-meu mai mic trebuia să hrănim vreo treizeci de purcei, vreo şapte scroafe, un porc mascul care rîma prin perete ca să îşi viziteze nevestele. „Offff, iubirea asta îi ca o pinticăreală, cînd te apucă, cînd te lasă,” zicea frait-meu mai mare cînd trebuia să astupe borţile, facute de „îndrăgostit”.

Ş’apoi mai aveam încă vreo cincizeci de boboci, raţe mute şi „prostoaie”, curci, pui şi un cîine. Vacă nu aveam, nu eram iubitori de lapte.

Mama în loc de povestea de seară ne adormea cu: „ Să nu uitaţi să gejghiocaţi popşoi mîine”. Ei, ziua de mîine de’am era stricată. Şi încă şi toată noaptea mă chinuiau nişte visuri prosteşti: precum că am zbughit-o la joacă şi am uitat să gejghioc şi am primit o chelfăneală de la mama, sau că dejghioc- şi dejghioc, da lighianul nu se mai umple. Continue reading

Posted in despre vecinii mei | Tagged , , , , | Leave a comment

Scrisoare deschisă tuturor moldovenilor rămaşi acasă

foto protestSunt o moldoveancă ce a luat calea pribegiei acum cinci ani. Disperată, cu un sac de datorii la bancă şi la angajaţii pe care a trebuit să-i concediez, mi-am luat o valijoare cu cîteva haine, copilul şi cu nişte bani împumutaţi m-am pornit acolo unde credem că îmi va fi mai bine.

Am ajuns pe pămînturi străine cu visul tainic să-mi creez o nouă viaţă, poate mai puţin zbuciumată decît cea pe care o lăsam în urmă. Dar nu a fost nici pe departe aşa. Aici, nici pe mine şi nici pe ceilalţi moldoveni plecaţi într-o disperare nu ne-au aşteptat cîinii cu colaci în coadă. Departe de casă, fară prieteni şi persoanele dragi a trebuit să luăm totul de la capăt. Printre străini, disperarea noastră a devenit şi mai crîncenă, căci, în spatele fiecărui moldovean, întors acasă de Paşte sau Crăciun se ascunde o poveste dureros de tristă. Continue reading

Posted in Uncategorized | Tagged , , | 4 Comments

Legenda vinului

vin-de-taraLa noi în ogradă toamna era mare forfotă. Curăţit popuşoi, păstărit fasole, borcane, murături, tuşoncă. Aveam de lucru pînă-n barbă. Dar, cea mai importantă activitate era pregătirea vinului. Totul începea cu scoaterea poloboacelor din beci. Mare chin pînă le vedeam scoase afară, curgeau vreo trei chile de sudoare de pe noi. Mama le cocolea ca pe nişte copii (butoaiele). Era tare „boievaia”, ei nu îi trebuia mîina de bărbat să le desfunde să le înfunde, să le spele, să le opărească, făcea tot cu mîinuţele ei. Le spăla în vreo treizeci de ape, le clătea şi le răsclătea pînă inunda ograda.

Apoi treceau poloboacele la faza doi-OPĂRITUL. Ea zicea mereu că vinul bun se face în butoaie curate. „Degeaba te scremi să ai fazendă (vie) cu struguri de calitate dacă poloboacele aduc a mustuială de anul trecut” . Prima opăreală o facea cu zdrahon, un fel de iarbă amară care creştea în grădină, zice ea că scoate mirosul de oţetit. Apoi le opărea cu frunze de nuc. Numai după ce treceau şi prin opăreala cu busuioc poloboacele noastre erau gata să fie împlute cu licoarea lui Bacchus.

Urma culesul poamei. Vreo două săptămîni colindam dealurile din sat, cînd la Dobruşa, cînd la Chersac. Doamne fereşte, nu aveam atîta vie, doar că la noi se facea cu „claca” . Azi la unul la cules, mîine la altul şi aşa funcţiona solidarientatea între făcătorii de chiur-chiur.

Apoi poamă era aleasă, nu orice struguri treceau prin zdrobilcă (un fel de maşină de tocat struguri). Şi mustişorul, îîîm ce bunătate, mama se grăbea să „zacrutească” vreo 20 de borcane pentru iarna. Restul stătea cuminte pînă făcea puricei, aşa numea mama gazele care se formau după vreo trei zile de mustuială. În această fază mustul nostru devenea tărişor şi se cam ridica la cap. Tare bun era. Mustuiala trebuia mestecată de vreo trei ori pe zi. Doamne fereşte să ne vadă mama cu vreo bucăţică de pîine prin apopierea poloboacelor, dacă cădea vreo fărimitură în mustuială?! Risca să se strice vinul şi să nu stea pe iarnă. Continue reading

Posted in sărut femeie mîina ta, Uncategorized | Tagged , , , , , | Leave a comment

Doamna Hoaţă şi victima ‘mnezeită

imagesEu am crezut că sunt imună, că este imposibil să mi se întîmple şi mie. Credeam că sunt prudentă şi norocoasă. Dar pîna într-o zi, cînd mi s-o întîmplat. Mi-au furat portofelul. Mai n-am leşinat în farmacie cînd am descoperit că îmi lipsesc şi banii şi documentele.
În ziua aceea era a doua nenorocie care mi se întîmplase. Mă trezisem de dimineată cu nişte buzoane mai ceva ca ale Angelinei Jolie. Herpes. Eu de mica “drujesc” cu el. De data asta o ieşit o erupţie că o trebuit să mă stuchesc în sîn cînd m-am vazut dimineaţa în oglindă.
Şi iaca, ies de la farmacie şi trag un bocet, mă uit în stînga, în dreapta în speranţa că hoţul cu mustrări de conştiinţă mă aşteaptă să îmi restituie bunul sustras. Pe naiba, toti îşi vedeau de nevoile lor.
Cum eram eu în prada panicii, tremurîndă toată, îl sun pe frait-meu. Telefonul spre norocul meu nu prezenta valoare comercială şi hoţii nu s-au obosit să mi-l ia. S-au poate li s-o fi făcut milă, cine ştie poate mai au şi ei un pic de respect pentru victimele lor. Continue reading

Posted in aşa o fost să fie | Tagged , , , | Leave a comment